Reducerea numărului de îmbolnăviri de COVID-19 are ca efect și redeschiderea școlilor în cât mai multe localități din România. Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au elaborat un nou plan de acțiune astfel încât școlile să se poată deschide mai repede, în momentul în care rata de incidență de la nivelul unei zone scade semnificativ.
Potrivit planului elaborat de cele două ministere, școlile ar putea să se deschidă de a doua zi, dacă rata de incidență a unei localități scade sub 1/1000 de locuitori.
„Ceea ce și-a propus Ministerul Educației, prin măsura pe care dorim s-o implementăm împreună cu Ministerul Sănătății, nu face altceva decât să încerce să grăbească puțin revenirea la școală a cât mai multor copii. De regulă incidența la ziua de vineri se lua în considerare pentru stabilirea scenariului pentru săptămâna următoare. Am considerat că dacă incidența scade sub 1 și trendul este descendent. Avem peste 2600 de localități cu rată sub 1. Au rămas doar 547 peste 1, revenirea de a doua zi. Elevii sunt pregătiți să meargă la școală în orice moment. Dacă mai aducem 200 mii de copii la școală e bine”, a declarat Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, la Medika TV.
Datele statistice ale oficialilor din Ministerul Educației arată că peste 2 milioane de elevi din România merg acum la școală în regim clasic.
„În acest moment 2 515 000 copii merg la școală, din aproximativ 2 900 000, sunt aproape toți. Problema care se pune e pentru cei câteva sute de mii care sunt încă acasă”, a mai spus secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, la Medika TV.