Organizația Mondială a Sănătății ia în calcul varianta studiilor clinice în care voluntari sănătoși și tineri să se lase de bună-voie infectați cu noul coronavirus.
Potrivit The Guardian, unii cercetători au rezerve în privința expunerii voluntarilor la un virus pentru care nu există un tratament clar, deși s-a dovedit că mai multe medicamente dintre cele existente ajută organismul să lupte cu infecția.
De partea cealaltă, cei care susțin varianta infectării voluntare spun că tinerii sănătoși s-ar expune la riscuri minime, în vreme ce beneficiile aduse pentru dezvoltarea unui vaccin ar fi imense.
Reprezentanții OMS urmează să analizeze fezabilitatea unui astfel de studiu. Principiul va fi relativ simplu – voluntarilor ar urma să li se administreze un ser candidat pentru vaccin, iar la distanță de o lună ar urma să fie infectați cu noul coronavirus, pentru a se verifica eficiența vaccinului.
Potrivit publicației citate, circa 2000 de tineri și-au exprimat deja intenția de a deveni voluntari într-0un astfel de studiu în Marea Britanie, iar la nivel global numărul voluntarilor este estimat la 37.000.