Monturile reprezintă o problemă de sănătate care trebuie tratată, în caz contrar pot provoca multe probleme, precum durerile greu de suportat sau dereglarea mersului.
„Este vorba despre osul din spatele degetului mare care, din anumite motive pe care încă nu le cunoaștem, începe să se deplaseze, devine proeminent. Practic, obligă degetul mare să o ia în sens contrar” susține dr. Marius Uscatu, medic chirurg ortoped, specializat în chirurgia gleznei și a piciorului.
Durerea inconfortabilă și chiar dereglarea mersului reprezintă cele mai grave probleme pe care monturile le pot provoca.
„Această deformație, cu timpul, destabilizează piciorul, pentru că piciorul nu mai funcționează corect pentru că nu mai călcăm pe degetul mare, călcăm pe metatarsienele laterale, ceea produce o agresiune la nivel, apariția bătăturilor, durerilor și toată suferința consecutivă” a mai spus dr. Marius Uscatu.