Cu 18 ani în urmă, la scurt timp după ce a născut, o femeie din Brașov a descoperit la nivelul coloanei cervicale o afecțiune considerată de medicii care au diagnosticat-o drept „un dezastru medical“. Nu puteau să spună cu certitudine care risc era mai mare: să-și piardă mersul sau viața. După o operație cu succes moderat și una nereușită, Alina Hâncu a ajuns, în baston și cu mișcări extrem de limitate, la echipa de neurochirurgi de la Spitalul MedLife Humanitas, din Cluj-Napoca, coordonată de dr. Tiberiu Maior. O intervenție extrem de laborioasă, printr-un abord rar transoral, la care a luat parte o echipă mixtă de neurochirurgie, chirurgie oro-maxilo-facială și neurofiziologie, i-a dat Alinei Hâncu posibilitatea ca, la 46 de ani, să se bucure de fiecare pas pe care-l face spre noua ei viață. „Dr. Maior mi-a spus că nu se lasă, trebuie să găsească o soluție pentru mine. Și așa a fost“, mărturisește pacienta.
Alina Hâncu avea 28 de ani și o fetiță de 3 ani acasă când a ajuns la medic – la urolog mai întâi, pentru că începuse să piardă controlul vezicii urinare. Născuse de curând și știa că unele femei se pot confrunta cu astfel de efecte secundare după naștere. Nu s-a așteptat deloc ca medicul urolog să-i spună că nu observă nicio modificare la nivelul aparatului urinar și să o trimită la neurolog. După un consult neurologic și un RMN, „a început toată nebunia“, povestește Alina Hâncu.
„Imediat după RMN m-au imobilizat la pat, mi-au zis să nu mă mișc și m-au întrebat ce accident am avut. Eu nu înțelegeam ce mă întreabă, venisem pe picioarele mele și nu avusesem niciun accident. Medicul neurolog mi-a zis atunci: «Fetițo, tu ești conștientă că ești cu gâtul rupt în momentul de față?». Doctorul vedea situația mea ca pe un dezastru. Era prinsă măduva spinării între vertebre“, își amintește pacienta.
Un diagnostic rar și prima operație: stabilizarea coloanei
Medicii de la Brașov de la vremea aceea și-au dat seama că situația Alinei Hâncu era extrem de complexă, așa că au trimis-o de urgență cu o ambulanță la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni“ din București. O lună a fost internată pacienta între februarie și martie 2007 în secția de neurochirurgie de la acest spital, timp în care i s-a montat un halo cervical, un dispozitiv fixat pe cap și pe trunchi, menit să distanțeze vertebrele pentru a crea spațiu pentru măduva spinării, care era comprimată între vertebre și reprezenta un risc major. „Am mai stat încă aproximativ 6 săptămâni cu acest halo și după ce am ieșit din spital. Apoi, după ce mi-au «lungit» gâtul, a avut loc intervenția chirurgicală pentru stabilizarea coloanei cervicale. Mi-au introdus, practic, două șuruburi în coloană, care mi-au imobilizat gâtul într-o oarecare măsură. După operație, m-am simțit bine, singurul inconvenient a fost că nu mai puteam să întorc normal capul, trebuia să mă întorc cu tot trunchiul“, povestește Alina.
Tot de la medicii din București a aflat și cauza problemei ei la coloană: o malformație congenitală a coloanei cervicale numită os odontoideum. Abia atunci a făcut ea legătura cu simptomele pe care le-a avut încă din copilărie, dar cărora nici ea, nici mama ei nu le-au dat prea mare importanță: „De exemplu, când întorceam foarte brusc capul, îmi amorțea tot corpul. Știți cum sunt loviturile acelea în cot, când îți amorțește toată mâna… mie îmi amorțea tot corpul când întorceam capul. Îi spuneam mamei: «Mama, iar m-am cutremurat». Iar mama nu știa ce să zică, neștiind despre ce este vorba“, povestește pacienta.
„Cutremurăturile“ nu i-au afectat deloc viața Alinei, nu au împiedicat-o nici să facă atletism de performanță. De fapt, medicii i-au spus mai târziu că sportul a ajutat-o să-și întărească musculatura gâtului astfel încât să stabilizeze într-o oarecare măsură coloana cervicală și să întârzie apariția simptomelor severe.
„Când am ajuns la Cluj, nu mai aveam deloc putere“
Timp de 12 ani, Alina nu a avut dureri, mergea normal, aproape că uitase de diagnosticul ei. Însă în urmă cu patru ani și jumătate, simptomele au reapărut și s-au agravat. „La început, îmi simțeam greu piciorul drept, iar din mâna dreaptă scăpam lucruri.“ Și-a dat seama că era ceva legat de problema ei la coloană și a mers din nou la București, la același spital unde se operase prima oară. Nu a mai găsit aceiași medici, însă a mers la o altă echipă de neurochirurgi din cadrul Spitalului Bagdasar. Medicii au încercat să reintervină pentru a rezolva procesul odontoid care-i comprima măduva spinării, dar fără succes.
„Medicul meu curant de la Brașov mi-a recomandat să mă duc la Cluj, la echipa doctorului Tiberiu Maior, dar eu fiind o mamă singură și fără venituri foarte mari, am amânat vizita la dr. Maior“, spune Alina. În perioada următoare a strâns bani, a făcut un împrumut, a primit și o donație și și-a făcut curaj să meargă la Cluj, la Spitalul MedLife Humanitas, la dr. Maior.
„Deja când am ajuns la Cluj, nu mai aveam deloc putere, eram neputincioasă, mă deplasam numai în baston, îmi pierdusem echilibrul, piciorul drept nu-l mai puteam ridica de pe pământ și, de fiecare dată când încercam să forțez, mă împiedicam. S-a întâmplat de foarte multe ori să mă împiedic și să cad, ceea ce se pare că în timp a agravat problema. Mișcările erau limitate, mă ridicam foarte greu – lucruri foarte greu de dus pentru mine, care am fost mereu un om foarte activ. Boala asta mi-a întors viața cu susul în jos, mi-a tăiat pur și simplu aripile. Mi-am pierdut și familia, am rămas doar eu cu fetița mea… a fost foarte greu“, mărturisește Alina Hâncu.
Prima oară când a pășit, cu greu, în baston, în cabinetul doctorului Tiberiu Maior, Alina era sceptică, mai ales după eșecul de la București. „Dar după ce am discutat cu dânsul și mi-a explicat exact ce va face și în ce mod îl va ajuta tehnologia să fiu întotdeauna în siguranță, mi-a dat pe loc încredere, deși mi-a spus că nu e o operație foarte ușoară. A zis că a mai făcut operații de os odontoideum și că va încerca și va face tot posibilul să reușească și cu mine. M-am lăsat pur și simplu pe mâinile dânsului și ale echipei sale“, spune ea.
Risc de tetrapareză
Așa cum singură a recunoscut, Alina Hâncu nu a conștientizat niciodată cât de gravă era situația ei. Ne-a explicat-o dr. Tiberiu Maior: „Problema cea mare care-i punea viața în pericol doamnei Hâncu era procesul odontoid al vertebrei cervicale C2. Imaginați-vă procesul odontoid ca o balama. Practic, este un pin pe care capul poate să facă mișcarea de stânga-dreapta, exact ca o balama. Această proeminență osoasă comprima în posterior măduva spinării și trunchiul cerebral. Mai mult, a început să migreze ușor-ușor în sus, în cutia craniană. Problema se punea de viață și de moarte în acest punct, pentru că boala progresa, compresiunea era din ce în ce mai mare, măduva spinării a început să dezvolte mielopatie – toate acestea erau semne că lucrurile nu merg bine și că evoluează către o catastrofă de fapt“.
Deși obiectivul primei operații pe care a făcut-o Alina Hâncu a fost unul corect – de reducere a instabilității coloanei cervicale pe fondul procesului odontoid, rezultatele intervenției nu au fost de durată: șuruburile s-au rupt și au crescut riscurile la care era expusă pacienta.
La doamna Hâncu au fost mai multe probleme. A fost acest os odontoideum, care este o malformație a porțiunii superioare a coloanei cervicale și care poate să dea o instabilitate la nivelul articulației dintre craniu și coloana vertebrală cervicală. În momentul în care se întâmplă acest lucru, joncțiunea aceasta cranio-spinală devine instabilă și există riscul foarte mare de compresiune la nivelul structurilor nervoase foarte importante, vitale de-a dreptul, și structurilor vasculare. Practic, vasele de sânge care duc sângele către creier pot fi lezate.
Doamna Hâncu a trecut prin două intervenții chirurgicale, una dintre ele de stabilizare, care avea indicație corectă – s-au introdus șuruburi în coloana cervicală, astfel încât instabilitatea de care vorbeam să se reducă. Problema a fost că această operație nu a ținut – șuruburile s-au rupt în timp. Pacienta a fost conștiincioasă, a purtat guler cervical, a stat imobilizată și din punctul ăsta de vedere lucrurile au evoluat bine, pentru că de bine de rău coloana vertebrală s-a osificat în poziția aceea.
Soluția era una singură, potrivit dr. Maior: decompresiunea prin partea anterioară a coloanei vertebrale, pentru înlăturarea procesului osos din partea din față a coloanei. Deși e ușor de zis, intervenția în sine este una extrem de complexă și a fost nevoie ca echipa de neurochirurgi condusă de dr. Tiberiu Maior să găsească o soluție îndrăzneață și inovatoare. Astfel, chirurgul i-a propus pacientei un abord rar transoral, efectuat de o echipă mixtă de neurochirurgie, chirurgie oro-maxilo-facială și neurolofiziologie.
O operație cu grad de dificultate foarte mare
„Pentru că localizarea acestei structuri – procesul odontoid – este foarte sus și foarte profund la nivelul gâtului, singurul mod prin care putea fi făcută intervenția minim invaziv era printr-un abord prin cavitatea bucală. Practic, colegii noștri de la chirurgie oro-maxilo-facială ne-au ajutat să facem abordul – tot câmpul operator, toată disecția planurilor respective, până când am ajuns la nivelul procesului odontoid, moment în care am putut să preluăm noi sarcina să rezecăm acest proces odontoid. Foarte important, în spatele procesului odontoid se află măduva spinării și trunchiul cerebral. Aici intră în joc, de fapt, neurologul care a monitorizat toată intervenția chirurgicală prin sistemul de neuromonitorizare. Mai mult decât atât, sistemul de neuronavigație, ne-a permis să știm în permanență şi cu mare exactitate care sunt limitele de rezecție. Astfel am putut tot timpul să prevenim riscul de a atinge structuri neurologice vitale în timpul intervenției“, detaliază dr. Maior.
Tehnologia de neuromonitorizare a făcut posibilă intervenția în condiții de maximă siguranță, mai ales că măduva spinării era deja suferindă. Astfel, printr-un abord inedit, operația a reușit, iar Alina Hâncu a resimțit la trezire doar o usturime în gât și o durere cervicală, dar suportabile și pentru scurt timp.
„Recent doamna Hâncu a venit la control și am văzut-o – a progresat foarte mult și din punct de vedere psihologic, dar mai ales neurologic. Merge singură, se mai sprijină într-o cârjă, dar se descurcă singură și sunt numai câteva luni de la operație. Va trebui să facă recuperare, dar o să-și revină, reintră în societate, se reintegrează. Practic, acum este schimbată complet orientarea lucrurilor. O pacientă care se îndrepta clar către tetraplegie – paralizie de la gât în jos, către o deteriorare a calității vieții foarte mult și chiar deces este acum o pacientă care nu doar că nu mai are nevoie să lupte pentru viața ei, iar scopul este să se reintegreze perfect în societate, fără urmări“, conchide dr. Maior.
***
Citește și alte articole informative, pe subiecte medicale, în secțiuneaFacem România bine.
Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată.
Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.
Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.
Află mai multe detalii despre toate serviciile pe https://www.medlife.ro/
Articol susținut de MedLife
