(VIDEO) Culmea pandemiei! Infectații COVID-19 sunt ghinioniști, dar reprezintă un noroc pentru ceilalți! Teoria specialistului român

Managerul spitalului Victor Babeș, dr. Emilioan Ioan Imbri, a dezvăluit la Medika Tv că orice tratament care se folosește la această oră, în lume, pentru tratarea COVID-19 reprezintă doar niște metode empirice de a-i face pe bolnavi să se simtă ceva mai bine și să le fie scurtată perioada de boală. Nu e nicidecum un tratament care să combată noul coronavirus, de aceea lupta medicilor cu temutul virus încă se duce de pe poziții inegale.

”Singurul mod prin care putem controla acest virus este să îi tăiem picioarele. (…) Dacă ieşim de unde ne-am ascuns, trebuie să ieşim cu prudenţă şi trebuie să ieşim cu protecţie.  Virusul acesta este un virus parşiv, pentru că, a observat, că te pândeşte, te curtează, îţi dă bineţe, trece pe lângă tine şi-ţi dă nişte simptome uşoare, dar la câteva zile poate că te prinde pe un picior greşit, te prinde cu 2-3 boli la activ cronice, te prinde slăbit, te prinde la o vârstă când, indiferent câte vaccinuri ai face, oricum nu mai poţi să stârneşti din tine anticorpii care să te poată apăra. Să ştiţi că atunci loveşte! Şi tot ce, din păcate, am pierdut prin deces au fost persoane cu boli cronice care poate că ar mai fi trăit, eu ştiu, 1 an, 2, 3, o lună…cum spun jurnaliştii de excepţie şi cei de investigaţie…poate că nu au fost trataţi cum trebuie…Păi cu ce să  tratezi, din moment ce nu există un tratament? Spre deosebire de alte virusuri, care, cât de cât, au un tratament. Sunt virusuri pentru care există deja vaccinuri, sunt virusuri pentru care există un tratament specific. În cazul acesta nu avem…şi, să ştiţi că nu există nicăieri în lume şi orice se încearcă este pur şi simplu încercare disperată  de a găsi o breşă …şi, atenţie: este doar o încetinire şi o recuperare, poate, mai rapidă! Dăm nişte medicamente (..), dar, să ştiţi, ele nu fac decât să recupereze o persoană în 12 zile, în loc de 14 zile, în 8 zile, în loc de 14 zile…, dar nu sunt cele care vindecă!”, a declarat la Medika Tv. Dr Imbri.

Specialistul de la Spitalul Victor Babeș spune, totodată, că mai devreme de un an omenirea nu va putea dispune de un vaccin împotriva noului coronavirus: ”De oriunde ar veni această salvare este binevenită, însă, oricine ar spune, mai devreme de un an – din câte am aflat de la specialişti, nu ar putea să fie plasat pe piaţă ceva care să creeze o imunitate! Mergem şi ne bazăm în continuare pe câştigarea imunităţii naturale, adică pe cei care fac această boală şi scapă din ea şi să sperăm că ei vor avea imunitate şi anticorpi ca să nu mai păţim încă un val.”

Tags: , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes