UNAIDS, o agenție din cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU), susține faptul că SIDA ar putea fi eradicată, până în 2030, dacă guvernele statelor lumii se vor implica să investească în măsuri de prevenție și tratament nediscriminatoriu.
SIDA sau Sindromul Imunodeficienței Umane Dobândite este o boală generată de infecția cu virusul HIV. O măsură benefică în lupta cu acest virus vizează adoptarea unor măsuri prin care să fie împiedicată discriminarea. Mulți dintre pacienții HIV pozitivi se confruntă cu discriminarea și violența, astfel că aceștia preferă să refuze să meargă la medic pentru tratament sau să vorbească deschis despre diagnosticul pe care îl au.
Mai multe state din sudul Africii au făcut progrese impresionante reducând numărul de infecții HIV cu aproximativ 57%, anul trecut. Aceste state au investit în politici de prevenție și tratament eficiente.
„Există o soluție și putem beneficia de ea dacă îi urmăm pe liderii statelor care au luat decizia politică de a-i pune pe oameni pe primul loc și de a investi în programe de prevenire și de tratament pentru HIV, bazate pe dovezi științifice”, arată un raport al UNAIDS
În schimb, numărul infecțiilor HIV este în creștere în Europa de Est, Asia Centrală, Orientul Mijlociu sau Africa de Nord. Marginalizarea populației și lipsa unor programe de prevenție au făcut ca în aceste zone riscul infecțiilor să crească.
Statisticile globale arată că în 2022, 1,3 milioane s-au infectat cu HIV, iar 630,000 au murit din cauza SIDA. SIDA este, de fapt, ultimul stadiu al infecției HIV, atunci când organismul nu mai poate lupta cu infecțiile oportuniste.
Astăzi, există metode de prevenție medicamentoase (PrEP) și de tratament. Rolul tratamentului împotriva HIV este de a suprima cantitatea de virus din organism și de a îmbunătăți sistemul imunitar, compromis din cauza infecției.
Estimările oficiale arată că, în România, trăiesc aproximativ 17000 de persoane seropozitive.