CRITICI DURE LA ADRESA GRUPULUI DE COMUNICARE STRATEGICĂ: “Creșterea numărului zilnic de infectări este eșecul celor care au gestionat comunicarea publică”

Florin Hozoc, reprezentantul unei companii din domeniul medical, care a donat mai multor centre de transfuzii sanguine din țară aparate pentru plasmafereză, în vederea extragerii de plasmă  hiperimună, necesară în cazul pacienților COVID-19 în stare gravă, critică dur modul în care autoritățile au gestionat comunicarea publică pe perioada pandemiei.

Reacția sa vine în contextul în care în ultima vreme medicii au transmis că un proces mare din noii pacienți infectați cu SARS-CoV2 provin din rândul persoanelor care cred că pandemia este o conspirație.

“Acum dăm vina pe popor: sunt prea proști și pun botul la tot felul de știri false și teorii ale conspirației. Nimic despre incompetența celor din Grupul de Comunicare Strategică. Atunci când ești profesionist în domeniul comunicării (strategice), pornești exact de la cunoașterea profundă a populației căreia te adresezi. Nu te poate surprinde, după 5 luni, prostia publicului care a fost ținta comunicărilor tale. Democrația este o treabă grea, tocmai pentru că proștii au drept egal de vot. Și așa trebuie să rămână: proștii au drept egal de vot, au dreptul să vorbească despre ce nu știu; ba chiar au dreptul să refuze și internarea. Dar deștepții, dacă sunt harnici, îi pot determina pe cei mai mulți să susțină cauzele dezirabile. Iar pe cei puțini care chiar nu pricep, îi poți izola cu ajutorul unor legi votate de majorități foarte largi. Legi care să garanteze drepturile oricărei persoane, aflate în minoritate”,  a scris Florin Hozoc într-o postare pe Facebook.

El mai spune că numărul foarte mare de cazuri noi înregistrate în ultima vreme nu reprezintă altceva decât eșecul modului în care a fost gestionată comunicarea publică.

“Din păcate, GCS nu a reușit să pună pe agenda publică obiective care să convingă populația că merită să lupte prin gesturi simple, pentru limitarea pandemiei: spălatul frecvent pe mâini, evitarea locurilor aglomerate, purtarea măștii în spațiile publice închise, autoizolarea la cel mai mic simptom de viroză respiratorie.

Eșecul pe care îl măsurăm azi prin creșterea numărului zilnic de infectări este mai ales un eșec al celor care au gestionat comunicarea publică. Dar probabil că nimeni nu va plăti pentru asta”,  mai spune reprezentantul companiei din domeniul medical.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , , , , , ,
Ți-ar putea plăcea