Criminalul de la Săpoca i-ar fi spus judecătorului ce l-a determinat să-și ucidă colegii de salon

Nicolae lungu, bărbatul de 38 de ani care a ucis 4 oameni, despicându-le capul cu stativul de perfuzii, și a rănit grav alte 9, la spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca ar fi avut un moment în care a recunoscut crimele.

Potrivit sansanews.ro, atacatorul a fost adus, sub escortă, în sala de judecată unde ar fi avut un moment în care a afirmat că recunoaște crimele. Bărbatul ar fi povestit că s-au iscat tensiuni în momentul în care s-a întâlnit cu un coleg pe scări și au avut un schimb de replici, iar comportamentul pacientului respectiv l-a iritat. 

Afirmațiile criminalului trebuie privite, însă, cu rezervă. În primul rând, ele nu constituie declarații în cadrul unei audieri. În al doilea rând, nu este cunoscut dacă bărbatul a avut discernământ, acest lucru urmând a fi stabilit, în zilele următoare, în cadrul unei expertize neuropsihiatrice. 

Nu în ultimul rând, surse medicale vorbesc despre un episod de halucinații pe care bărbatul le-ar fi avut, pe fondul unei crize de epilepsie, declanșate de dependența de alcool.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a emis și un comunicat de presă care vine cu precizări privind modul în care s-a produs atacul: 

”În noaptea de 17/18.08.2019 un pacient ( L.N. în vârstă de 38 de ani), ce se afla internat voluntar în Spitalul de Neuropsihiatrie și Măsuri de Siguranță Săpoca datorită unor afecțiuni medicale cauzate de consumul de alcool, cu un stativ metalic pentru perfuzii, a lovit 3 pacienți din același salon, care au decedat.Cu același obiect, autorul a mai lovit alți 10 pacienți din saloanele învecinate, unul dintre aceștia decedând ulterior.

După comiterea faptei, a încercat să părăsească spitalul, fiind însă prins și imobilizat de un echipaj de poliție aflat într-o altă misiune în acest loc.”

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes