COVID-19-un deces de studiat: asistentă decedată subit, după ce starea ei evolua spre favorabil

Unul dintre decesele din ultimele ore produce mare îngrijorare, dar și numeroase întrebări, fiind vorba despre o asistentă în vârstă de 52 de ani, care s-a stins, în condițiile în care medicii tocmai observaseră o îmbunătățire a stării sale. Asistenta medicală din Brașov, este al doilea cadru medical care pierde bătălia pentru viață în lupta cu COVID-19. Ea se afla internată, de luni, la Spitalul Colentina din București după ce a fost diagnosticată cu COVID-19. Femeia ar fi luat virusul de la soțul ei, angajat CFR. Vineri, starea sa părea a fi una mai bună, așa că a fost detubată. Ulterior starea a redenit critică, iar noaptea trecută, în jurul orei 2.00, s-a înregistrat decesul.

Un mesaj postat de directorul Spitalului Militar Regina Maria din Braşov, col. dr. Alexandru Keresztes, acolo unde asistenta lucra,  confirmă că decesul a survenit într-un moment neașteptat. ”Bunule Dumnezeu, iart-o pe colega noastra, care in aceasta dimineațā, departe de cei dragi, a pierdut o lupta scurta, grea, dar mult prea inegala! Respectand toate regulile definitiei de caz, la primele simptome, a aplicat procedura in vigoare, a apelat la 112, si-a anuntat colegii ca urmeaza sa fie internata in Spitalul de Infectioase, impreuna cu sotul si fiica lor, au fost spitalizati si tratati cu atentie. La cateva zile devenea brusc dispneica, investigatiile paraclinice anuntau un declin al starii de sanatate, motiv pentru care a fost transferata la Spitalul Clinic Colentina din Bucuresti, prin grija colegilor de la SMURD. A fost inconjurata cu colegialitate si deplina atentie, reactionase uimitor de bine la tratamentul aplicat, in conformitate cu toate ghidurile in vigoare, fiind chiar si detubata ieri! Bucuria unui caz cu evolutie favorabila a fost brusc intrerupta, inima ei a refuzat sa mai bata, dupa ce s-a oprit in zorii zilei de 11 aprilie 2020! Drum lin spre Vesnicie, in Imparatia Cerurilor!”

Circumstanțele decesului unt de studiat în condițiile în care aparenta revenire, de tipul celei pe care a avut-o și asistenta din Brașov, în cursul zilei de vineri, poate fi un moment înșelător.

Categorii: Alertă: coronavirus, Eveniment
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea