COVID-19 și-a modificat evoluția bolii și se vindecă mult mai greu, avertizează medicii. Pacienții cu forme medii ale bolii au nevoie de o lună de tratament, dublu față de perioada necesară la începutul pandemiei. În plus, unele simptome, cum ar fi pierderea gustului sau mirosului, nu mai apar odată cu debutul bolii, ci după o săptămână.
„Am observat că în ultima perioada de timp, formele medii de boală, fără comorbidități, se negativează greu. Adică stau o perioada mai lungă de timp până să obțină acel test negativ. Aș spune că modul în care evoluează simptomele, retrocedarea acestor simptome este mai greoaie.
S-au modificat și ca tablou. Altădată veneau că nu mai aveau gust și miros. Acum gustul și mirosul se pierd poate chiar cu o săptămână de la debutul bolii. Altădată apăreau dureri musculare după ce era febra 38-39 de grade, acum sunt pacienți afebrili care acuză am dureri musculare. Or, noi știm că durerile musculare reprezintă un semn că trebuie să urmărim cu atenție evoluția pacientului respectiv”, a explicat la Digi24 Carmen Dorobăț, managerul Spitalului clinic de Boli Infecțioase Sf. Parascheva din Iași.