COVID-19. Bilanțul negru, aproape de 100 de morți

Moartea a încă 6 români bolnavi COVID-19 a fost anunțată miercuri seară de autorități. România numără la acest moment 92 de decese din cauza coronavirusului. Victimele sunt trei bărbaţi şi trei femei. Unul dintre bărbaţi, din Bistriţa-Năsăud, a fost internat în spital, externat cu evoluţie favorabilă înainte de primirea confirmării diagnosticului, dar a murit la domiciliu.

Pe lista îndoliată a României se află de miercuri seară un bărbat, 70 ani, internat în data de 29.03.2020 la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucuresti pe secţia de Nefrologie pentru dializă, pacientul fiind dializat cronic.

”Debut simptome respiratorii 29.03.2020, se recoltează proba, care este pozitivă în data de 30.03.2020. Pacientul este transferat în data de 30.03.2020 la Spitalul Victor Babeş, însă decedează în salvare”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică. 

De asemenea, este vorba despre o femeie de 78 de ani, tot din Bucureşti, internată în data de 18.03.2020 pe secţia Ortopedie a Spitalul Universitar de Urgență Bucureşti pentru o fractură trohanteriană.

”Se confirmă în data de 29.03.2020 cu infecţie COVID-19 şi este transferată în 29.03.2020 la Spitalul Colentina. Antecedente personale patologice: boală cardiovasculară, diabet, boală neuro musculară, boală pulmonară cronică”, a mai transmis Grupul de Comunicare Strategică. 

De asemenea, a fost ucis de coronavirus un bărbat de 77 ani din județul Bistriţa Năsăud.

Bărbatul a fost internat în sptal în 22.03.2020, prin SJU Bistriţa – Secţia Boli Interne, cu multiple afecţiuni.

Recoltare probe biologice pentru COVID -19 în 24.03.2020. Externat în 30.03.2020 înaintea primirii rezultatului pentru COVID-19 (pe biletul de externare este precizat: evoluţie favorabilă sub tratament, recomandare de continuare a tratamentului). Confirmat cu COVID -19 în 31.03.2020, proba lucrata în Laboratorul IRO Cluj. Decedat acasă în 31.03.2020”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

De asemenea, a decedat un bărbat de 72 de ani cu domiciliul în Botoşani, dar care s-a îmbolnăvit la Suceava. Bărbatul suferea de diferite afecţiuni şi a murit marţi.

”Decesul a fost atribuit judeţului Suceava întrucât expunerea este în acest judeţ”, a mai transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat şi decesele a două femei, una dintre ele, de 66 de ani, care a fost internată în 24.03.2020 în SCU “Bagdasar-Arseni”(pentru lipotimie cu traumatism minor).

În 25.03.2020 a fost transferată în Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş şi a murit în 29 martie. Femeia suferea de boală cardiovasculară, HTA, Schizofrenie.

De asemenea, a murit o femeie de 77 de ani din Covasna, internată în SJU Sfântu Gheorghe, din 18.03.2020 în ATI.

Femeia, care suferea de mielită cervicală şi tetraplegie, a murit în 30 martie.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes