Coronavirusul, răspândire galopantă, 560 de decese

Un nou bilanț arată că numărul deceselor provocate de coronavirus a ajuns la 560, iar cel al îmbolnăvirilor a depăşit 28.000. Miercuri au fost înregistrate 3.694 cazuri noi, anunță CNN. De asemenea, alte două decese provocate de coronavirus au fost înregistrate în Hong Kong şi în Filipine.

Pasagerii aflaţi la bordul unei nave de croazieră nu au voie să debarce într-un terminal din Hong Kong până când nu se vor primi rezultatele testelor pentru trei cazuri suspecte. Trei persoane din China continentală, care s-au aflat la bord, luna trecută, au fost diagnosticate cu virusul. În pezent, la bord nu se află niciun pasager care să provină din China continentală.

Circa 30 de membri ai echipajului au raportat ”diferite simptome minore”, cum ar fi tuse şi dureri în gât, în timpul controalelor medicale, iar un membru al echipajului a fost diagnosticat cu gripă.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes