CORONAVIRUSUL POATE AFECTA ȘI CREIERUL! Tulburările de comportament și delirul, manifestate de bolnavi COVID 19 internați la Iași (VIDEO)

Cea mai nouă boală din lume, COVID-19, continuă să uimească lumea medicală, mai ales în ceea ce privește modul de manifestare. Pe lângă bine-cunoscutele simptome respiratorii și nu numai, virusul care provoacă îmbolnăvirea este capabil să producă și dereglări ale funcțiilor creierului.

Virusul și boala sunt intens studiate în toată lumea, dar lumea medicală încă are multe necunoscute în ceea ce privește această afecțiune. Totuși, din practica de zi cu zi, specialiștii continuă să descopere lucruri noi, inclusiv în țara noastră.

Medicii Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași au descoperit că boala COVID-19 poate avea și alte simptome decât cele cunoscute până acum. Pe lângă afectarea plămânilor, a inimii sau rinichilor, SARS-CoV2 poate să afecteze și creierul, provocând tulburări de comportament și chiar delir.

Pe lângă fenomenele respiratorii, am observat manifestări din partea sistemului nervos central. Modificările de comportament ale sistemului nervos central merg până la necesitatea intervenției unui medic psihiatru, au apărut la câțiva pacienți și s-au explicat numai prin prezența acestei infecții. Deci iată câte fațete poate îmbrăca această boală. Au fost tulburări de comportament la modul că era un delir cu reprezentanță religioasă. Erau momente în care pacientul era deosebit de agitat, am avut nevoie de colegii psihiatrii care au dat o medicație corespunzătoare” a explicat prof. dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului „Sfânta Parascheva” din Iași, în direct la „Medika Special”.

Medicii ieșeni au elaborat un protocol intern potrivit căruia vor monitoriza atent pacienții care au suferit forme medii de COVID-19 și care au și comorbidități. „Vom temporiza acești pacienți, în sensul că-i vom chema la control. Mă refer aici la pacienții cu forme medii, dar care au și factori de risc. Să vedem ce se întâmplă cu starea lor de sănătate, vizând disfuncția de organ care a fost principală în cadrul afectării respective”, a mai spus prof. dr. Carmen Dorobăț.

Mărturiile unor medici din America

Observații similare celor făcute de medicii infecționiști români au făcut și americanii. Publicația The New York Times citează opiniile mai multor specialiști în sănătate mintală din Statele Unite ale Americii care susțin că într-adevăr COVID-19 poate afecta creierul. „E mai devastator decât oamenii pot realiza. Există riscul de a dezvolta forme de deficit cognitiv” susține dr. Lawrence Kaplan, șeful catedrei de Psihiatrie a Univerității din California. „Este ca o furtună perfectă care generează stări de delir”, susține, de asemenea, dr. Sharon Inouye, expertă în tratarea stărilor de delir, într-un spital de boli psihice.

Medicii speră ca în cel mai scurt timp să apară și medicația antivirală specifică, pentru a putea opri răspândirea SARS-CoV 2.

Tags: , , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes