Coronavirusul închide școlile din România

Coronavirusul închide școlile din România. Premierul Ludovic Orban a anunţat luni seară că toate unitățile de învățământ preuniversitar vor fi închise, pe o perioadă limitată, în perioada 11 martie – 22 martie inclusiv. Ministrul Educaţiei Monica Anisiei a precizat că măsura este valabilă şi pentru instituţiile de învăţământ de stat şi pentru cele private,

Am luat decizia de suspendare a cursurilor în învăţământul preuniversitar, pe o perioadă limitată, în perioada 11 martie – 22 martie inclusiv. Această măsură este cu caracter preventiv. La baza ei au stat mai multe consideraţii Primul argument este o creştere a riscului de intrare în ţară a persoanelor din zone cu o largă răspândire a virusului. Se pare că mulţi români au pornit către România, există risc crescut şi am discutat despre măsuri la vamă pentru a lua cele mai bune decizii, în funcţie de locul de unde vin, astfel încât să putem să împiedicăm o mişcare în locuri publice a unor persoane cu risc de contaminare”. a precizat premierul.

”Grija noastră este de a-i feri pe copii de orice risc de contaminare, care ar putea apărea în cadrul cursurilor care se organizează la şcoală”, a afirmat Orban.

Orban a mai precizat că măsura se aplică pentru 8 zile de curs. ”Am lăsat un timp de adaptare pentru ca părinţii să găsească o soluţie să aibă grijă de copii, când se duc la lucru”, a explicat premierul. 

Tags:

Ți-ar putea plăcea

De interes