Copil de 13 ani operat de o tumoră rară pe creier, la Iași

Intervenție dificilă a medicilor de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Aceștia au operat un copil de 13 ani din județul Suceava, diagnosticat cu o tumoră rară pe creier. Intervenția a durat mai bine de cinci ore și a fost un succes.

„Este vorba despre de o operaţie complexă pe creier, finalizată cu succes. Copilul de 13 ani s-a adresat iniţial Spitalului de Pediatrie din cauza unui sindrom de hipertensiune intracraniană. Avea dureri de cap, vărsături şi tulburări de mers. Examenele imagistice au arătat prezenţa unei tumori la nivelul cavităţii creierului, o tumoră intraventriculară şi hidrocefalie, adică dilataţia acestor cavităţi. S-a intervenit chirurgical, plasându-se un drenaj ventricular extern, pentru a diminua din această presiune. După aproximativ cinci zile, starea copilului s-a agravat din punct de vedere neurologic şi a fost transferat în urgenţă în spitalul nostru, unde a doua zi a fost supus unei intervenţii chirurgicale laborioase şi s-a reuşit rezecţia integrală a tumorii din cavităţile creierului. Rezultatul anatomopatologic a fost de teratom de glandă pineală, adică o tumoră embrionară numită şi «fratele care nu s-a născut»”, a declarat, Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, dar și unul dintre membrii echipei medicale care s-a ocupat de acest caz. 

Potrivit lui Lucian Eva, astfel de tumori sunt rare, dar evoluţia lor este gravă. 

„Poziţionarea lor din punct de vedere anatomic este destul de dificil de abordat şi rezecţia lor. Copilul este bine în momentul de faţă, a remis toate deficitele motorii pe care le avea, urmând să fie externat şi evaluat în fiecare an imagistic. În principiu îl putem considera vindecat. Va urma o perioadă de recuperare, dar lucrurile au evoluat mult mai bine decât ne-am aşteptat şi noi ca şi echipă chirurgicală”, a mai afirmat Lucian Eva.

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea