Copii cu tulburări de spectru autist, testați gratuit în cadrul unui program pe fonduri norvegiene

300 de copii cu tulburări de spectru autist vor fi investigaţi clinic, genetic şi imagistic la Spitalul „prof. dr. Al. Obregia” în următorii patru ani. Acţiunea va avea loc în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor cu tulburări de spectru autist prin promovarea unor strategii de diagnosticare precoce şi măsuri de prevenţie”,  finanţat din fonduri norvegiene și are o valoare de 1,5 milioane de euro.

Obiectivul principal al proiectului este acela de recunoaştere precoce şi diagnosticare a autismului, dezvoltarea şi implementarea unui protocol pentru studii genetice şi de neuroimagistică, recomandări centrate pe fiecare pacient în parte. La finalul celor 4 ani de impplementare se va elabora un Registru naţional, care va conţine date despre incidenţa acestei afecţiuni în România.

„Aşa cum ştie toată lumea, patologia (din spectrul autist – n.r.) este una dintre cele mai complexe afecţiuni psihiatrice atât prin tabloul clinic pe care îl prezintă în mod clasic orice copil cu autism legat de dificultăţile de comunicare, de socializare, de comportament, cât şi prin alte probleme medicale pe care aceşti copii le pot prezenta, cum ar fi epilepsia, tulburările gastrointestinale, probleme de imunitate. Este o abordare foarte complexă a acestor copii cu tulburare de spectrul autist. Incidenţa acestei afecţiuni a crescut foarte mult în ultimul timp. Astfel că studii recente arată o incidenţă de 1 la 59 de copii”, a declarat într-o conferinţă de presă, medicul Magdalena Budişteanu.

Parteneri în acest proiect sunt Spitalul Clinic de Psihiatrie „prof. dr. Al. Obregia”, Universitatea din Oslo şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale „Victor Babeş”.

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea