CONTROVERSE. Cât de sigure sunt, de fapt, testele rapide și de ce le recomandă medicii

România a crescut capacitatea de testare privind depistarea infecției cu SARS-CoV-2. Medicii sunt însă de părere că această capacitate ar putea fi sporită dacă s-ar utiliza testele rapide.

Testele rapide utilizate pentru identificarea anticorpilor specifici SARS-CoV-2 au fost privite cu scepticism din punct de vedere al preciziei lor, considerându-se că au rezultate fals pozitive. În realitate, la fel ca și testele RT-PCR, testele rapide oferă rezultate eficiente care pot ține pandemia sub control. Mai mult, unii specialiști consideră că în cabinetele medicilor de familie ar fi trebuit demult introduse.

Specificitatea acestor teste este de 98%, iar sensibilitatea lor este de 92%. Ele întrunesc toate criteriile aprobate pentru uzul lor. Eu le recomand. Aceste teste ar fi trebuit să fie la dispoziția medicilor de familie așa cum este peste tot în lume și medicii de familie să le ofere gratuit. Școala ar fi trebuit să înceapă după ce o parte dintre elevi și profesori ar fi trebuit să treacă prin aceste testări”, a declarat medicul Adina Alberts, specialist în chirugie estetică, la Medika TV.

Modul în care se realizează testarea rapidă este similar cu cel prin care sunt efectuate testele RT-PCR, explică specialiștii.

Acesta se recoltează endonazal la fel ca și la celelalte teste, se recoltează fragmente din mucoasa nazală și se dizolvă într-o substanță, după care acea substanță care conține particule de virus este pusă în contact cu un anticorp. Reacția pe care o generează anticorp-antigen se va vizualiza prin apariția unei linii în plus pe acea plăcuță de test. Este atât de simplu și de ușor și nu poți avea reacții fals pozitive pentru că nu ai cum. O reacție fals pozitivă înseamnă că o probă a fost contaminată din altă parte”, a mai spus dr. Adina Alberts.

Prin comparație cu testele RT-PCR, ale căror prețuri se apropie de 100 de euro, prețul testelor rapide este de cel mult 20 de euro. De asemenea, rezultatul testelor rapide se obține în 10 minute.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes