Controale periodice pentru dinți sănătoși. La cât timp trebuie făcută evaluarea stomatologică?

Controalele periodice la stomatolog ne pot ajuta să prevenim îmbolnăvirea dinților. Regula spune că evaluarea stomatologică ar trebui efectuată de două ori pe an. Doar prin controale periodice la stomatolog putem avea o dantură sănătoasă.

Importanța controalelor periodice la stomatolog este esențială pentru sănătatea danturii noastre. Dinții sănătoși ne ajută să menținem sănătoase și celelalte organe ale corpului. De aceea este necesar să beneficiem de controale periodice la stomatolog, printr-o evaluare stomatologică generală.

„Când vorbim de autoevaluare, ar fi bine să putem să ne evaluăm şi noi, să ne setăm nivelul de aşteptări şi posibilităţile pe care le avem. Trebuie să ştim că e o investiţie, aşa că trebuie să îţi faci un program în care să fii dispus, o perioadă de timp, în funcţie de cât te ştii evalua, să aloci timp, resurse, energie, ca să te tratezi. Din punctul ăsta de vedere cred că este bine să se evalueze pacientul” susține prof. dr. Mihai Juncar, medic chirurg maxilo-facial, în cadrul Clinicii MaxiloMED Oradea.

Importanța unui control periodic la stomatolog

De cele mai multe ori sănătatea dinților nu este considerată o prioritate. Medicii stomatologi atrag atenția cu privire la faptul că nu toate persoanele vin la cabinete pentru controale periodice. Iar această atitudine le poate afecta serios sănătatea dentară. De aceea, recomandarea tuturor specialiștilor este de a merge la stomatolog pentru controale periodice, de două ori pe an.

„Sunt nişte criterii sau ar putea să aibă un pacient nişte hinturi, în funcţie de care să facă evaluarea. Şi ar trebui să ţină cont de nişte lucruri. Sunt pacienţi care zic că nu au mai fost de multă vreme şi vor să se pună la punct acuma. În momentul în care nu ţi-ai făcut un obicei să ai un control periodic, probabilitatea ca să se fi adunat anumite probleme în timp, este mai mare. În momentul în care nu am mai trecut la medic 5-10 ani, ar trebui să ne punem nişte probleme. Dacă nu am fost la un control periodic timp de 10 ani de zile şi nu ne-a durut nimic, aia nu înseamnă că nu avem nicio problemă de sănătate” mai spune prof. dr. Mihai Juncar, medic chirurg maxilo-facial, în cadrul Clinicii MaxiloMED Oradea.

Categorii: Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea