Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Alin Țucmeanu, a declarat vineri, după întâlnirea cu managerul Institutului Cantacuzino, Radu Iordăchel, că la institut există „un management defectuos” și că i-a cerut, din nou, demisia șefului acestei instituții.
„Am analizat un plan de măsuri să vedem ce se întâmplă, cum reorganizăm și să repornim Institutul Cantacuzino. Acest obiectiv este foarte important pentru noi. Săptămâna viitoare vom analiza exact situația de la institut. În opinia mea, trebuie să începem cu o nouă echipă managerială. Consider că este un management defectuos care se perpetuează. Eu i-am cerut și astăzi demisia. Nu și-a prezentat-o. A venit cu o prezentare care nu ne-a încântat”, a spus secretarul de stat, după întâlnirea de vineri cu directorul Institutului Cantacuzino.
Țucmeanu a precizat că, săptămâna viitoare, reprezentanții Ministerului Sănătății (MS) vor avea o întâlnire cu cei ai Ministerului Educației Naționale (MEN) în care se va discuta despre o nouă echipă managerială la institut.
„Salariile nu sunt plătite. A reafirmat astăzi că vor fi plătite până luni. Au restanțe salariale” a spus secretarul de stat din MS, după întâlnirea de vineri cu managerul Radu Iordăchel. „Săptămâna viitoare vom avea discuții cu MEN pentru o nouă echipă managerială”, a adăugat Țucmeanu.
Liderul de sindicat, doctor Monica Bălteanu, a precizat că actualul director a prezentat, vineri, un plan de redresare a institutului iar acesta urmează să fie analizat.
„Am primit asigurări ferme că institutul va fi salvat.(…) Astăzi s-au primit 72% din salarii și urmează marți să primim restul. (…) Mai cred în redresarea institutului. Acum domnul director este monitorizat de această comisie interministerială. Este clar că se dorește redresarea institutului”, a mai afirmat liderul de sindicat.
Potrivit unor surse citate de AGERPRES, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, solicitase conducerii institutului ca până astăzi să prezinte un plan de management.
„Până vineri, conducerea institutului va trebui să prezinte un plan de management iar apoi, în funcție de acest plan, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, va lua o decizie dacă actualul manager, Radu Iordăchel, va fi sau nu demis”, au declarat aceleași surse miercuri pentru AGERPRES.
Conducerea Ministerului Sănătății s-a întâlnit și miercuri cu reprezentanții Institutului Cantacuzino, dar și cu cei ai sindicatelor pentru a discuta situația instituției.
‘Institutul Cantacuzino are niște probleme de ani buni, care cred că ar trebui să înceteze. În momentul de față, noi, și la cererea oamenilor care lucrează acolo, am înființat un comitet interministerial care s-a întrunit deja și care a început să analizeze problemele, de la datoriile către furnizori, până la problemele de strategie. Este o prioritate pentru minister rezolvarea problemei de la Institutul Cantacuzino, iar acolo să se producă vaccinuri. Trebuie o chestiune integrată acolo, de viziune, pe care managementul nu a fost capabil să o ofere în niște ani de zile. Am văzut că oamenii au protestat tocmai împotriva managerului, eu iau în calcul și această variantă, de a-i cere demisia, după ce voi avea o discuție, marți, cu cei care au protestat și cu comitetul interministerial’, a afirmat, la începutul acestei săptămâni, Nicolae Bănicioiu.
Ministrul sănătății a spus, luni, că a avut mai multe discuții cu managerul de la Institutul ‘Cantacuzino’.
‘Am avut mai multe discuții cu dânsul, i-am pus în vedere să plătească salariile la timp. Partea de salarizare se rezolvă, dar acolo e problema de strategie. Ei trebuie să producă vaccin conform normelor internaționale și atunci toate lucrurile vor merge bine’, a completat Bănicioiu.
Sursa: AGERPRES