Congres Național al Societății Române de Chirurgie Estetică, dedicat acestei ramuri a medicinei 

În perioada 9-12 mai, Societatea Română de Chirurgie Estetică organizează un nou Congres Național dedicat acestei specialități medicale. 

Evenimentul se va desfășura în cadrul Complexului „Lebăda” din Delta Dunării și marchează totodată împlinirea a 30 de ani de activitatea a Societății Române de Chirurgie Estetică.

În cadrul Congresului Național de Chirurgie Estetică se vor întâlni atât medicii tineri care au ales să se formeze profesional practicând această specialitate medicală, cât și medici români cu experiență în domeniul chirurgiei estetice. 

An de an, comunitatea chirurgilor plasticieni care au ca obiect prinicpal de activitate chirurgia estetică se mărește considerabil. Așadar, acest eveniment științific de marcă este prilejul perfect pentru a face schimb de informații și experiență între membrii Societății. Medici români cu cariere remarcabile în străinătate au răspuns prezent invitației de a participa la congresul anual și de a sprijini comunitatea medicilor români în manifestarea colectivă pentru valorizarea chirurgiei estetice românești. Cred cu tărie că fiecare societate trăiește prin intermediul membrilor săi și că noi,  chirurgii esteticieni, avem nevoie poate mai mult ca oricând să fim uniți, să ne promovăm reciproc și să clădim un „împreună” bazat pe încredere și profesionalism”, spune Conf. Univ. Dr. Carmen Giuglea, Presedinte SRCE și medic primar chirurgie plastică, estetică si microchirurgie reconstructivă.

Evenimentul se desfășoară în perioada 9-12 mai și este unul dintre cele mai importante pe care Societatea Română de Chirurgie Estetică le organizează. 

Categorii: Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea