Conferinţa Naţională de Flebologie aduce în dicuţie interdisciplinaritatea şi comportamentul faţă de insuficienţa venoasă

Problemele insuficienţei venoase, a tratamentelor şi a comportamentului interdisciplinar medical vizavi de această boală vor fi discutate în cadrul Conferinţei Naţionale de Flebologie (CNF) care a început joi, la Timişoara.

„Această conferinţă vine cu noutăţi tocmai în sensul prezentării şi a popularizării problemei, pentru că în cele mai multe cazuri, diagnosticul de varice se pune întâmplător, când pacientul se merge la medic pentru o cu totul altă patologie. Dacă medicul ştie să conducă discuţia, va afla că pacientul suferă de varice de mult timp”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele CNF, prof. dr. Sorin Olariu, şeful Clinicii I Chirurgie a Spitalului Judeţean Timişoara.

Potrivit acestuia, incidenţa bolii varicoase nu a fost studiată, dar circa 30% dintre pacienţi care ajung la Spitalul Judeţean Timişoara au o boală venoasă cronică, varice, iar cea mai fragedă vârstă la care pot apărea varicele este în jurul a 16 ani.

„Boala este neglijată pentru că nu doare foarte tare şi nu te omoară. Dar de multe ori evoluează, produce modificări tegumentare care pot culmina cu ulcerul trofic care odată produs necesită tratament de lungă durată, este costisitor, necesită spitalizare şi implică incapacitate de muncă”, a adăugat dr. Sorin Olariu.

Specialistul mai susţine că este o boală cu încărcătură genetică, iar protecţia constă în regimul de viaţă, purtarea ciorapului elastic, evitarea efortului ortostatic
şi efectuarea unor exerciţii care întăresc tonusul venos, iar în momentul în care varicele apar, nu trebuie lăsate să evolueze.

Cu toate că „nu omoară direct”, chirurgul Sorin Olariu atrage atenţia că privind în antecedentele stopului cardiorespirator se va evidenţia într-un procent îngrijorător una din complicaţiile de temut ale insuficienţei venoase cronice, anume embolia.

În această vară, la Spitalul Judeţean Timişoara s-a efectuat prima intervenţie „Lunch time surgery”, care presupune „arderea” varicelor cu o substanţă chimică ce se introduce în vena bolnavă, dar procedeul este eficient doar în cazul varicelor incipiente.

Evenimentul este organizat de Societatea Română de Flebologie, Clinica I Chirurgie din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara şi de Asociaţia Medicală „Academician Pius Brînzeu”, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara şi a Forumului Vascular Central European. Participă specialişti angiologi, flebologi, dermatologi, chirurgi vasculari din ţară şi din străinătate.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Evenimente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea