Sănătatea în România

Conf. dr. Florentina IONIŢĂ-RADU, Comandantul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Medicinei Militare

Pe 21 august este sărbătorită Ziua Medicinei Militare care marchează data la care a luat fiinţă Corpul Ofiţerilor Sanitari ai Armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român, prin semnarea, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a Înaltului Decret Domnesc nr. 4629/21 august 1862.

Cu această ocazie, General maior medic Conferenţiar universitar dr. Florentina IONIŢĂ-RADU, Comandantul (Directorul general) al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” a transmis următorul mesaj:

Ziua Medicinei Militare este o lecţie de istorie cu o încărcătură emoţională aparte pentru cei din prezent, un moment închinat memoriei celor din trecut şi totodată un reper de viaţă pentru cei care sunt la început de drum în carieră.

 În urmă cu 157 de ani avea loc semnarea, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a certificatului de naştere a unei profesii de mare onoare şi responsabilitate, respectiv Înaltul Decret Românesc nr. 462 pentru înfiinţarea Corpului ofiţerilor sanitari ai Armatei Române şi a Direcţiei Generale a Serviciului Sanitar Român, atestându-se, astfel, medicina militară ca element specializat în asigurarea sănătăţii efectivelor militare.

Ziua de 21 august reprezintă un moment de conştientizare pentru fiecare dintre noi, indiferent de poziţia pe care o ocupăm în cadrul structurilor de profil, că aparţinem unei elite, medicina militară fiind izvorâtă din frământările istorice ale procesului de modernizare a statului român.

 Ziua de astăzi este mai puţin despre noi şi mai mult despre cei 400 de medici militari, 2.400 de sanitari, 14 farmacişti şi 20 de elevi ai Institutului Sanitar Militar care, dintr-un total de 16.800 de efective trimise pe câmpul de luptă al Primului Război Mondial şi-au pierdut viaţa pentru ca România lor să devină România noastră.

 Aceste cifre poate nu vă spun mare lucru dar dacă le comparăm cu pierderile celorlalte arme, aţi fi surprinşi să aflaţi că acest corp sanitar a fost pe locul doi, după infanterie, în ceea ce priveşte jertfa de sânge, astfel încât regele Ferdinand a decis să desemneze medicina militară drept „armă combatantă”.

Întâlnirea anuală în faţa generalului de divizie Carol Davila, omul care a sfinţit şi încă mai sfinţeşte locul medicinei româneşti, ne regăseşte la fel de animaţi de aceleaşi idealuri şi crezuri ale părintelui medicinei româneşti, sub aceleaşi jurăminte sacre – cel al lui Hipocrat şi cel de credinţă faţă de patrie şi poporul nostru.

Prin acest eveniment omagial, readucem în prezent imaginea celui care a fost mentorul medicinei militare şi a şcolii medicale din România, Generalul de divizie prof dr. Carol Davila, cel care a avut puterea şi clarviziunea de a croi un drum în acest domeniu dificil, dar foarte important, al societăţii.

La ceas aniversar, remarc că, prin eforturile noastre comune am reuşit să creăm acel climat capabil să genereze, atât în interiorul Ministerului Apărării Naţionale, cât şi în rândul opiniei publice, puternice sentimente de stabilitate, credibilitate şi unitate.

Toţi cei prezenţi astăzi sunt reprezentanţii unui corp de profesionişti, care au ales să pună, în slujba acestei profesii, tot ceea ce cred că ne defineşte pe toţi – suflet, pasiune, înţelegere, putere de muncă, dorinţă de cunoaştere, timp şi disponibilitate, viziune şi puterea de a dialoga cu alţi specialişti.

Poate este greu de înţeles pentru mulţi, dar noi nu suntem ca orice profesionist din domeniul medical, date fiind etapele care trebuiesc parcurse pentru a activa într-un spital militar. Recrutarea şi selecţia pentru învăţământul medical militar sunt bazate pe criterii stricte de performanţă şi rezistenţă, iar asta face ca din mulţi dornici să fie puţini aleşi.

Un medic militar trebuie să respecte toate etapele de formare şi perfecţionare prevăzute în două sisteme, cel medical şi militar, de multe ori acestea funcţionând antagonic, rupte de realitatea firească, aşa cum a fost, până în acest an, în cazul pensionării sau a exercitării funcţiilor didactice.

Medicina militară nu a fost niciodată selectivă atunci când a fost vorba de sănătatea şi viaţa românilor, tratând, cu aceeaşi aplecare şi devotament, atât militarii în activitate, rezervă şi retragere, cât şi populaţia civilă.

Secretul longevităţii medicinei militare rezidă din promovarea criteriilor de performanţă, din caracterul şi profesionalismul oamenilor care au lucrat în domeniu, oameni care au înţeles că meseria nu se fură, se învaţă, cu dragoste şi aplecare pentru fiecare pacient. Noi nu ne-am plafonat închişi într-o bulă a specificului activităţii, ne-am transformat serviciile oferite şi ne-am perfecţionat, investind în oameni, pentru oameni. Cu răbdare şi tenacitate, am bătut la uşile factorilor decizionali, până am reuşit să redeschidem porţile pentru investiţiile în aparatură, tehnică şi clădiri. E adevărat că mai este mult până departe dar generaţia mea a deschis calea către un viitor mai bun.