La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași va fi înființat un compartiment adresat copiilor cu patologie din spectrul autist. Potrivit managerului Alina Belu, spitalul ieșean va fi primul din țară care va avea inclus un astfel de compartiment.
„Din nefericire, această patologie este din ce în ce mai frecventă. Noi vrem să înfiinţăm acest centru în primul rând pentru diagnostic şi tratament, pentru a putea recupera pacienţii până la vârsta de 5 ani. Este foarte important acest lucru. Pentru a avea succes în astfel de terapii, copiii trebuie să fie diagnosticaţi între vârsta de 1-2 ani, ceea ce în acest moment nu se întâmplă la nivelul Moldovei”, a declarat Alina Belu, citată de Agerpres.
Noul compartiment va avea, pentru început, cinci locuri disponibile, urmând ca numărul locurilor să crească, dacă va fi nevoie, după ce vor fi finalizate lucrările la noua clădire în care ar trebui să fie mutată Unitatea de Primire a Urgenţelor.
„Momentan vom avea doar cinci locuri, pentru că spaţiul nu ne permite mai mult. Însă ne vom extinde atunci când clădirea nouă din spatele spitalului va fi construită. Funcţie de adresabilitate vom extinde şi ceea ce înseamnă sfera pacientului cu autism. Cu toţii ştim că sunt nişte sume enorme pe care părinţii copiilor cu autism le cheltuie pe tratamentul acestora. Unii au aceşti bani, alţii le împrumută la bănci pentru recuperarea copiilor lor”, a spus Alina Belu.
Managerul spitalului a mai afirmat că a purtat discuţii cu reprezentanţii asociaţiilor naţionale care au ca specific de activitate spectrul autism pentru a gândi şi proiecta acest compartiment. De asemenea, ea a subliniat importanţa dezvoltării şi demarării la nivel naţional a unui program de screening pentru depistarea timpurie a afecţiunilor din spectrul autist.