Compania Pfizer, ținta hackerilor. Ce căutau infractorii cibernetici

Hackeri din Coreea de Nord au încercat să spargă sistemele informatice ale companiei americane Pfizer, pentru a fura “rețeta” vaccinului anti-COVID, relatează Reuters.

Anunțul a fost făcut de un deputat coreean, care a precizat că autoritățile au aflat despre această situație de la serviciul coreean de informații.

Serviciul Naţional de Informaţii ne-a adus la cunoştinţă că Phenianul a încercat să obţină tehnologii legate de vaccin şi tratamente împotriva COVID-19 prin intermediul unui atac cibernetic asupra Pfizer”, a declarat deputatul Ha Tae-keung. Informațiile respective ar fi fost aduse la cunoștința autorităților în spatele ușilor închise și nu ar fi trebuit să ajungă la public.

Dezvăluirile au fost făcute de Yonhap, o agenție de știri din Coreea de Sud, care este citată de publicațiile internaționale. Jurnaliștii sud-coreeni scriu că nu e pentru prima oară când hackerii încearcă să intre în sistemele informatice ale marilor producători farmaceutici care dezvoltă vaccinuri anti-COVID. Potrivit sursei citate, nu mai puțin de șapte companii ar fi fost ținta unor atacuri cibernetice, anul trecut, iar grupările de hackeri ar fi lucrat pentru guvernul Coreei de Nord, dar și pentru Rusia.

De altfel, în decembrie anul trecut și Agenția Europeană a Medicamentului a fost ținta unui atac cibernetic. Vizată de hackeri a fost documentația privind cererea de autorizare a vaccinului Pfizer, care la acel moment nu avea încă autorizare de punere pe piață.

Categorii: Externe, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea