COLEGIUL MEDICILOR GARANTEAZĂ DREPTURILE MEDICILOR REZIDENȚI

Într-o intervenție telefonică la Medika Special, Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor din România, a garantat că medicii rezidenți, a căror cotizație către Colegiul Medicilor a crescut anul acesta de 10 ori, vor avea aceleași drepturi ca medicii specialiști.Asigurarea vine în contextul în care Parlamentul a făcut modificări legislative prin care rezidenții își pierd drepturile de reprezentare la nivel național. Modificările au fost inițiate de parlamentarul Florian Bodog, fost ministru al Sănătății, medic și membru al Colegiului Medicilor. 

În cadrul Medika Special, dr Letiția Coriu, șef secție ATI la spitalul Colțea, vicepreședinte Alianța Medicilor, care a trimis o scrisoare deschisă către Colegiul Medicilor, în care a punctat cum afectează modificarea legislativă alegerea doctorilor cu putere de decizie în CMR, a fost asigurată de președintele Gheorghe Borcean, că problemele ridicatre vor fi discutate și că modificările legislative vor fi retrase până la votul final al Legii.

Emisiunea integrală poate fi urmărită aici:

https://www.facebook.com/MedikaTVChannel/videos/897288563998747/
Tags:

Ți-ar putea plăcea

De interes