Prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București, și prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, lansează o întrebare publică, pe care o adresează tuturor factorilor politici, care se dorește în același timp un îndemn la acțiune pentru sănătatea românilor.
“Este solicitant și implică o mare responsabilitate să îți desfășori activitatea de medic în general, dar trebuie să ne dăm seama cât de complicat este ca astăzi să lucrezi în spitale, să fii medic în spitale vechi, cu infrastructură depășită, să fii medic de gardă care, pe lângă răspunderea pe care o ai față de pacienți, trebuie să răspunzi și pentru minusurile unui sistem de sănătate care, de la Revoluție și până în prezent, nu a beneficiat de investiții majore, corecte, pentru o infrastructură adecvată.
Întrebăm public: Dacă echipamentele din spitale au nevoie de mentenanță periodică, medicii și echipele din unitățile medicale, mai ales din spitalele COVID unde activitatea a fost la foc continuu în ultimul an, de ce au nevoie?”, se arată într-un comunicat semnat de cei doi.
Demersul vine în contextul incidentului de duminică de la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din Capitală, unde numeroase forțe de intervenție au fost mobilizate în urma unui apel la 112, care anunța că iese fum de la TIR-ul în care se afla unitatea mobilă de terapie intensivă pentru pacienți COVID-19.
„Cu toții am simțit aseară o sperietură îngrozitoare cu privire la incidentul de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București. Am ascultat declarațiile medicului manager, bazate pe declarațiile colegilor din spital care erau de gardă, și ne dăm seama cât de mare și de complexă este încărcătura mai ales la nivel psihologic, și nu numai, a personalului medical care lucrează în spitalele românești.
Nu trebuie să uităm că în sistemul medical românesc există un deficit de personal, iar acest aspect trebuie urgent acoperit astfel încât să dăm posibilitatea medicilor să intre odihniți în activitatea lor și, bineînțeles, să se facă toate eforturile astăzi ca să nu se mai repete tragedii în sistemul medical din România, iar de mâine să începem construcții de spitale, în mod fizic și nu pe hârtie, care să beneficieze de circuite corecte la nivelul anilor pe care îi trăim.
Problemele din sănătate nu sunt probleme aferente doar acestei perioade. Sunt probleme cronice, de zeci de ani, și trebuie să ne gândim atât la medici, la personalul medical, dar și la pacienți și aparținătorii acestora, care trebuie să pășească cu încredere în unitățile medicale românești. Medicii și personalul medical trebuie să lucreze și pacienții să beneficieze de servicii medicale într-un mediu sigur” , au mai transmis prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București, și prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România.