Cel mai mare sindicat din sănătatea românească, SANITAS, anunță declanșarea unei greve generale. În acest context, reprezentanții Colegiului Medicilor din România se poziționează de partea angajaților din domeniul medical care vor să protesteze.
Invitat în cadrul emisiunii „Sistemul Medical”, difuzată de Medika TV, Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, a anunțat că susține demersul pe care intenționează să-l realizeze sindicatul SANITAS. „Noi susţinem demersul Sanitas. Avem o relaţie foarte bună cu sindicatele în general. Nu ne implicăm în activitatea sindicală, dar dorinţele lor, doleanţele lor sunt foarte corecte şi sunt spre binele comunităţii medicale. Deci cu atât mai mult susţinem ceea ce vor dânşii”, a declarat Daniel Coriu.
În motivarea declarației sale, președintele Colegiului Medicilor din România a precizat faptul că susținerea protestului este importantă deoarece majorările salariale solicitate de SANITAS vizează toți angajați din sănătate. „Susținem demersul lor pentru această creștere nu trebuie să privească doar un anumit sector profesional. numai medicii, asistentele. Vedeti, un spital este ca o uzină, cu infrastructură, cu aparate, echipamente. Avem echipamente de milioane de euro, zeci de milioane de euro. Aceste echipamente trebuie întreţinute şi, din nefericire, avem muncitori sau ingineri plătiţi foarte, foarte prost. Când ai investit într-un echipament de milioane de euro, tu nu poţi să investeşti în resursa umană care să aibă grijă de acel aparat?”, a mai declarat Daniel Coriu.