Ministerul Sănătății dorește desființarea Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. Atribuțiile CNCAV ar urma să fie preluate de minister, în paralel cu implementarea unui nou mecanism de coordonare a imunizării, în corelare cu Programul național de vaccinare.
Aceste măsuri sunt prevăzute într-un proiect de hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Sănătății. Proiectul este motivat prin nevoia de a implementa un nou mecanism de coordonare a activităților de vaccinare de către Ministerului Sănătății, în corelare cu activitățile derulate în cadrul Programului Național de Vaccinare, scrie 360medical.ro.
Totuși, Ministerul Sănătății va colabora, pentru activitatea de vaccinare împotriva COVID-19, cu Ministerul Apărării, în condițiile în care cele mai multe vaccinuri sunt depozitate în condițiile de siguranță necesare la spitalele militare.
„Având în vedere că la nivelul centrelor de depozitare și distribuție a vaccinurilor împotriva COVID-19 organizate la nivelul spitalelor din subordinea Ministerului Apărării Naționale se află depozitate cantități semnificative de doze de vaccin care necesită depozitare la temperaturi de -20°C și respectiv de -80° C, este necesară colaborarea în continuare între structurile Ministerului Sănătății și Ministerului Apărării Naționale, până la momentul epuizării stocurilor de vaccinuri”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
De asemenea, Ministerul Sănătății va colabora cu Ministerul Afacerilor Interne (pentru asigurarea condițiilor logistice necesare transportului de vaccinuri în situații speciale), Serviciul de Telecomunicații Speciale (pentru securitatea informațiilor și mentenanța platformelor dedicate activităților de vaccinare) și Ministerul Justiției (pentru vaccinarea în penitenciare).