Începând cu data de 1 decembrie, persoanele asigurate vor putea beneficia de analize de laborator şi investigaţii medicale paraclinice oriunde în țară, în baza unui bilet de trimitere eliberat de medici aflaţi în relaţie contractuală cu oricare dintre casele de asigurări de sănătate, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern, a anunţat CNAS.
Până acum, aceste servicii puteau fi acordate doar de către furnizorii de servicii medicale paraclinice care se aflau în relaţie contractuală cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate ca şi medicul care a emis biletul de trimitere.
Potrivit reprezentnaților CNAS, furnizorii de servicii paraclinice care au încheiate două contracte, respectiv cu casa de asigurări de sănătate în a cărei rază administrativ-teritorială îşi au sediul lucrativ, filiale sau puncte de lucru înregistrate şi autorizate şi cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti vor rămâne în relaţie contractuală cu o singură casă de asigurări de sănătate pentru care vor opta.
CNAS susţine că va fi redusă astfel „birocraţia” din sistem, prin eliminarea evidenţelor distincte şi a raportărilor lunare ale serviciilor prestate către cele două case de asigurări cu care aveau încheiate contracte.
„Această reglementare este necesară pentru a facilita accesul asiguraţilor la investigaţiile paraclinice recomandate de medicii specialişti. Sperăm ca în scurt timp să asigurăm acelaşi regim de utilizare şi pentru prescripţiile medicale, astfel încât medicamentele prescrise să poată fi eliberate de orice farmacie de pe teritoriul ţării. Acest proiect este în curs de finalizare, însă va fi necesară o perioadă de testare pentru a ne asigura că, odată implementat, va funcţiona fără sincope”, a declarat preşedintele CNAS, Adela Cojan.
CNAS aminteşte că printre documentele a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 31 decembrie se numără şi biletele de trimitere pentru specialităţile paraclinice, iar pentru trimestrul al IV-lea al acestui an fondurile alocate pentru investigaţii au fost suplimentate cu 63,7 milioane lei.