Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) are un nou președinte. Este vorba despre Adela Cojan, numită astăzi în funcție, printr-un ordin al primului ministru. Măsura a fost publicată în Monitorul Oficial.
Tot în această seară a fost publicată și decizia de eliberare din funcție a lui Vasile Ciurchea. El fusese numit la conducerea CNAS în luna iulie.
În prima conferință de presă a noului ministru al Sănătății, Victor Costache, premierul Ludovic Orban a anunțat că președintele CNAS va fi schimbat din funcție.