Cine nu poate face vaccin anti-COVID chiar dacă vrea. Situația s-ar putea schimba în viitor (VIDEO)

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie, a lansat recent un avertisment și a transmis că persoanele care știu că sunt alergice ar trebui să nu se vaccineze împotriva noului coronavirus cu primul vaccin pe care l-a autorizat, cel de la Pfizer/BioNTech. Avertismentul a venit după ce doi britanici au raportat efecte secundare în urma administrării serului.

Un avertisment similar ar putea fi lansat și în România, odată ce vaccinul va ajunge și în țara noastră. Totuși, specialiștii spun că o rinită alergică, de pildă, nu reprezintă un semnal că persoana respectivă nu ar trebui să se vaccineze, iar mesajul va fi adresat, cel mai probabil, persoanelor cu alergii la medicamente sau la substanțele care compus vaccinul.

În afara alergicilor, nu se vor putea vaccina nici gravidele și nici copiii, pentru că în cazul lor nu s-au făcut studii cu privire la efectele pe care le-ar putea avea serul.

Pe de altă parte, o serie de afecțiuni care în mod obișnuit ar putea constitui o contraindicație la vaccinare ar putea ieși din sfera aceasta, în anumite cazuri.

Iată explicațiile oferite de coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, col. dr. Valeriu Gheorghiță, care s-a aflat în studioul Medika TV.

Categorii: Exclusiv, Știri
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea