Eveniment Știri

Cine ar putea fi noul ministru al Sănătății

sursa foto: agerpres

Ioana Mihăilă, secretar de stat în Ministerul Sănătății, este propunerea USR PLUS pentru a prelua portofoliul după revocarea din funcție a lui Vlad Voiculescu.

Ioana Mihăilă este medic endocrinolog, fiind numită în funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății în luna ianuarie a acestui an.

Prioritatea mea va fi rezolvarea crizei sanitare prin măsuri concrete care să vină în sprijinul spitalelor. Sunt medic şi cunosc îndeaproape care este situaţia din spitale şi cu ce se confruntă colegii mei de mai bine de un an. Au nevoie de soluţii ferme şi clare şi asta îmi propun să fac, alături de colegii mei din minister – să venim în ajutorul lor, iar tot ce a fost făcut bun până acum va fi continuat. Rămân consecventă angajamentelor pe care mi le-am asumat ca secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: refacerea infrastructurii de sănătate, sprijinirea segmentului ambulatoriu şi a medicinei de familie, precum şi alocarea finanţărilor pe criterii obiective. Depolitizarea sistemului de sănătate va fi un punct esenţial al mandatului meu”, a declarat Ioana Mihăilă, potrivit news.ro.

În calitate de secretar de stat, Ioana Mihăilă a răspuns de coordonarea activităţilor de gestionare a investiţiilor în sistemul sanitar din fonduri externe şi elaborarea componentei de sănătate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.