CIFRELE ZILEI. Teste puține, număr mare de îmbolnăviri. 474 de pacienți sunt în stare gravă la ATI

Este încă o zi cu peste 1000 de cazuri de COVID-19 în România, informează Grupul de Comunicare Strategică. Toate acestea în condițiile în care numărul persoanelor testate a fost mai mic de cât în ziua precedentă. Din cele 14871 de persoane testate, 1150 a fost declarate pozitive la infecția cu noul coronavirus.

Din cele 1150 de infecții noi, cele mai multe au fost depistate în București – 201, Bacău – 105, Prahova – 69, Brăila – 53. De asemenea, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 47 de decese.

În intervalul 05.09.2020 (10:00) – 06.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 43 de decese (24 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Timiș, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani. 40 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru doi pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, se arată în informarea Grupului de Comunicare Strategică.

De asemenea, alți 474 de români sunt internați în stare gravă la ATI. „În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.287. Dintre acestea, 474 sunt internate la ATI”.

În ceea ce privește testele, în ultimele 24 de ore, la nivel național au fost prelucrate doar 14871 de teste. „Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.938.491 de teste. Dintre acestea 14.871 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 9.021 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.850 la cerere”, mai spune Grupul de Comunicare Strategică.

Tags: , , , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes