CIFRELE ZILEI. Testări reduse, infectări puține

În ultimele 24 de ore, în România, au fost înregistrate 3350 de cazuri de COVID-19. Toate acestea în condițiile în care și numărul testelor realizat a fost foarte scăzut, prin comparație cu o zi din timpul săptămânii.

Conform Grupulu de Comunicare Strategică, la nivel național, în ultimele 24 de ore, au fost depistate 3350 de noi cazuri de COVID-19. Bucureștiul ocupă prima poziție cu 600 de noi cazuri de COVID-19 depistate.
Numărului mic de cazuri depistate i se adaugă și o cifră mică în ceea ce privește testele efectuate. Astfel, la nivel național, în ultimele 24 de ore, au fost realizate doar 12234 de teste.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.599.845 de teste. Dintre acestea, 12.234 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.764 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.470 la cerere” se arată în informarea Grupului de Comunicare Strategică.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, în România și-au pierdut viața 98 de persoane din cauza COVID-19. „În intervalul 19.12.2020 (10:00) – 20.12.2020 (10:00) au fost raportate 98 decese (58 bărbați și 40 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Timiș, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 27 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 decese la categoria de peste 80 de ani. 97 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidități”, mai arată oficialii GCS.

De asemena, 1267 de români se află în prezent în stare gravă internați pe secțiile de ATI.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes