Autoritățile de la București anunță, duminică, un număr redus de infecții cu SARS-CoV-2, rezultat din prelucrarea unui număr redus de teste. În ultimele 24 de ore au fost prelucrate 16.225 de teste și au rezultat 5.554 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În spitalele care tratează pacienți COVID-19 sunt internate, în prezent, 13.200 de persoane, dintre care 1.250 sunt internate la ATI.
Bilanțul deceselor este, în continuare, ridicat, printre victime fiind și un copil cu vârsta sub 10 ani. ”În intervalul 28.11.2020 (10:00) – 29.11.2020 (10:00) au fost raportate 148 de decese (86 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 67 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani.”
Cea mai ridicată incidență, pe ultimele 14 zile, este la Constanța unde s-au și luat măsuri de carantinare a unor unități, al doilea județ al țării, după același indicator, fiind Sibiul.