Cifrele zilei: mai puțin de 400 de cazuri noi și 48 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore

România a înregistrat în ultimele 24 de ore un număr foarte scăzut de cazuri noi de infectare. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul întregii țări s-au înregistrat doar 392 de cazuri noi. Scăderea vine însă și pe fondul faptului că ieri s-au făcut teste puține. Mai exact, la nivel național s-au făcut doar 5.916 teste RT-PCR și 5.040 de teste rapide antigenice.

Vestea bună este că și numărul deceselor a scăzut considerabil. În același interval de timp au pierdut lupta cu boala 48 de persoane (28 bărbați și 20 femei).

1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

46 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități.

În acest moment, în spitalele din țară mai sunt internați 4.972 de bolnavi, din care 753 sunt la ATI. 

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes