CIFRELE ZILEI. Județele cu cele mai multe infectări în ultimele 24 de ore

La nivel național, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 5837 de noi cazuri de infecții cu SARS-CoV-2. Cu toate acestea, numărul persoanelor internate la ATI în stare gravă se menține ridicat.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, cele mai multe noi infectări înregistrate în 24 de ore sunt la București- 1222. De asemenea, județul Brașov a înregistrat 609 cazuri noi de infecții cu noul coronavirus. Argeșul are 312 noi cazuri, în timp ce în Prahova au fost raportate 399 de noi infectări.

În ceea ce privește decesele, în ultimele 24 de ore, în România 131 de persoane au pierdut lupta cu boala. „În intervalul 21.11.2020 (10:00) – 22.11.2020 (10:00) au fost raportate 131 de decese (69 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Vrancea.Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani,10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 56 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 decese la categoria de peste 80 de ani. 125 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent” se arată în informarea Grupului de Comunicare Strategică.

De asemenea, 1174 de români sunt internați în stare gravă. Mai mult, la nivel național, au fost prelucrate 3.898.743 teste. Dintre acestea, 20.790 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.258 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.532 la cerere.

Categorii: Alertă: coronavirus, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea