CIFRELE ZILEI: 2.815 cazuri noi, 62 de decese. Câte teste s-au făcut în 24 de ore

Autoritățile din România raportează astăzi 2.815 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV 2 (COVID – 19), precum și un număr de 699 de persoane care au fost reconfirmate pozitiv. Cele mai multe cazuri noi s-au înregistrat în București și în județul Timiș.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore s-au făcut 27.362 de teste RT-PCR și 7.567 teste rapide antigenice. Acestora li s-au adăugat și rezultatele a 189 de teste prelucrate anterior și transmise azi.

62 de oameni (37 bărbați și 25 femei) au murit de ieri până azi. Printre aceștia și două persoane din categoria de vârstă 40-49 ani. S-au mai înregistrat 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani.

58 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În prezent sunt 6.895 de bolnavi internați în spitalele din țară, din care 935 sunt la ATI. 

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes