CIFRE ALARMANTE PENTRU WEEK-END: 1145 de noi cazuri de COVID-19, 41 de decese și 458 de persoane internate la ATI, în ultimele 24 de ore, în România

Lupta cu pandemia provocată de noul coronavirus pare greu de dus. În România, numărul îmbolnăvirilor se menține în continuare ridicat. 1145 de noi cazuri de COVID-19 au fost confirmate în ultimele 24 de ore.

Până astăzi, 9 august, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.145 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test
pozitiv
” este bilanțul ultimelor 24 de ore, realizat de reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică.

De asemenea, au fost înregistrate 41 de decese. „În intervalul 08.08.2020 (10:00) – 09.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 41 de decese (30 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani”,

Cifrele arată că cele mai multe îmbolnăviri au fost raportate în București, numărul cazurilor nou apărute în Capitală fiind 201.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 534 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

O tendință de creștere se constată și în rândul pacienților aflați în stare gravă. Grupul de Comunicare Strategică precizează că 458 de persoane sunt internate la Terapie Intensivă.

De asemenea, în același interval de timp, au fost efectuate peste 13.000 de teste. „Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.378.727 de teste. Dintre acestea 13.353 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 8.561 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 4.792 la cerere”.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea