China ar putea fi vinovată pentru apariția pandemiei COVID-19. Șeful OMS recunoaște: ”Accidentele de laborator chiar au loc”

Cauzele apariției virusului SarS-Cov-2 sunt încă greu de determinat, dar nu sunt puține vocile care acuză un experiment de laborator eșuat al cercetătorilor chinezi. Deși niciun oficial nu și-a asumat până acum o astfel de ipoteză, șeful Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a recunoscut în premieră într-un interviu că nu exclude totuși această variantă.

Potrivit hotnews.ro, Tedros a declarat presei că agenția pentru sănătate a ONU din Geneva ”cere actualmente Chinei să fie mai transparentă, mai deschisă și să coopereze, în special în privința informațiilor și datelor primare pe care le-am cerut în primele etape ale pandemiei”, având în vedere că primul caz de coronavirus la oameni a fost depistat în provincia chineză Wuhan. Mai mult, acesta a lăsat de înțeles că ipoteza că virusul ar fi putut scăpa dintr-un laborator a fost mult prea repede exclusă de marile puteri.

”Am fost și eu tehnician de laborator, sunt imunolog, am lucrat într-un laborator, iar accidentele de laborator chiar au loc. Sunt ceva obișnuit”, a declarat șeful Organizației Mondiale a Sănătății. De altfel, se pare că  OMS pregătește noi anchete privind originea Covid-19, iar președintele american Joe Biden a cerut serviciilor de informații să verifice și această ipoteză.

 

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea