Experții britanici au anunțat apariția unui medicament ieftin si larg disponibil pentru tratarea coronavirusului. Dexametazona poate salva viaţa pacienţilor grav bolnavi de covid-19, iar acest tratament cu steroizi în doză mică reprezintă un progres major în lupta împotriva noului coronavirus SARS-Cov-2, potrivit BBC News.
Dexametazona a redus riscul morţii cu o treime la pacienţii ”ventilaţi” şi cu o cincime a celor cărora li se administrează oxigen.
Medicamentul a fost inclus în cel mai mare test clinic cu medicamente existente în vederea găsirii unui tratament împotriva covid-19. Cercetătorii estimează că, dacă medicamentul ar fi fost disponibil în Regatul Unit de la începutul epidemiei covid-19, ar fi salvat până la 5.000 de vieţi.
Medicamentul este folosit deja în vederea reducerii inflamaţiei într-o serie de alte afecţiuni şi pare să ajute la oprirea unora dintre problemele care apar după ce sistemul imunitar este suprasolicitat încercând să lupte împotriva noului coronavirus.
În cadrul testului, coordonat de o echipă de la universitatea Oxford, unui număr de aproximativ 2.000 de pacienţi spitalizaţi li s-a administrat dexametazonă, iar reacţia le-a fost comparată cu a unui grup de control de 4.000 de bolnavi, cărora nu li s-a administrat medicamentul.
Dexametazona pare să nu ajute bolnavi de covid-19 cu simptome mai uşoare – bolnavi care nu au nevoie de aistenţă pentru a respira.
Dexametazona a fost folosită de la începutul anilor ’60 în tratarea unui evantai mare de afecţiuni, precum poliartrita reumatoidă şi astmul.