În baza unui proiect, finanțat de Banca Mondială, Spitalul Clinic Județean Mureș dispune de un centru de radioterapie, cu un accelerator liniar de ultimă generație. La deschiderea centrului a luat parte și Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
În cadrul vizitei pe care a întreprins-o la Târgu Mureș, ministrul Alexandru Rafila a declarat faptul că-i susține pe reprezentanții unității medicale în dezvoltarea proiectelor privind modernizarea infrastructurii în cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș. „În cadrul vizitei de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Mureș și Institutul de Boli Cardiovasculare Târgu Mureș, discuțiile s-au axat pentru identificarea celor mai oportune acțiuni în vederea derulării proiectelor din fonduri internaționale care să ducă la îmbunătățirea accesului populației la servicii medicale. I-am încurajat să aplice pentru proiectele din PNRR și i-am asigurat de toată deschiderea și susținerea mea și a Ministerului Sănătății: extinderea și dotarea ambulatoriului, controlul infecțiilor asociate actului medical, reabilitarea și extinderea secției de neonatologie, o nouă clădire și dotări pentru Institutul de Boli Cardiovasculare” a precizat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
În acest an, Ministerul Sănătății a reușit dotarea cu echipamente noi de radioterapie a 7 centre medicale din Târgu Mureș, Iași, Galați, Timișoara, Craiova, București și Cluj.