Centrele de transplant au probleme cu resursele umane cât şi financiare

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant, Alexandra Anca Baculea, a declarat sâmbătă, la Iaşi, că sistemul sanitar se confruntă în continuare cu lipsa personalului şi lipsa resurselor financiare.

Alexandra Baculea a răspuns jurnaliştilor că acesta a fost unul dintre subiectele discutate în timpul întrevederii de vineri cu directorii Centrelor Regionale de Transplant.

„Problema care s-a ridicat din partea tuturor centrelor de transplant a fost cea a resurselor, atât umane cât şi financiare. Este interesul Agenţiei Naţionale de Transplant să se preocupe de aceste probleme, să le prezinte Ministerului Sănătăţii pentru a identifica toate soluţiile care pot fi găsite în vederea rezolvării acestor probleme. Noi am făcut deja propuneri pentru modificarea programului naţional de transplant. Vom merge în continuare şi cu alte propuneri venite din partea şefilor de transplant pentru o finanţare pe caz a transplantului. A doua problemă este formarea cadrelor medicale care să activeze în domeniul transplantului. S-a ridicat şi problema modului de a face acest act să fie cât mai transparent, cât mai eficient, iar trasabilitatea organelor, ţesuturilor prelevate să fie cât mai reală”, a declarat preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant.

Anca Baculea s-a aflat sâmbătă la Iaşi pentru a lua parte la conferinţa „18 ani de transplant real la Iaşi”, eveniment organizat în cadrul Zilelor Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi”.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Actualitate, Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea