Potrivit unei decizii a Ministerului Sănătății, la nivel național au fost înființate 59 de centre care asigură asistența medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii. Scopul proiectului este de a ușura accesul la asistența medicală oferită copiilor.
„Pentru aceasta, a fost modificat Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 1513/2020. În acest moment, la nivel naţional, sunt pregătite 59 de unităţi ambulatorii pentru copii, cu circuite separate. Copiii care au simptome de viroză respiratorie vor fi evaluaţi clinic de către medicul de familie şi, după caz, clinic, imagistic şi biologic de medicii specialişti din centrele de evaluare. Acestea au spaţii special destinate, cu circuite funcţionale corespunzătoare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.
Totodată, copiii care prezintă simptomatologie severă sau cu factori de risc vor fi direcționați de medicii de familie către centrele din spitale.
„Evaluarea clinică a pacientului pediatric se va realiza în conformitate cu Ghidul „Insuficienţa respiratorie acută la sugar – evaluare şi tratament imediat”, aprobat de Comisia de pediatrie a Ministerului Sănătăţii”, afirmă aceeaşi sursă.
Lista completă a centrelor poate fi consultată aici.