Ceață totală după controlul la Spitalul Universitar

Situația Spitalului Universitar București, acuzat că evacuează fluide biologice și sânge în rețeaua de canalizare nu este nici pe departe lămurită după verificările declanșate în data de 28.01.2020 de o echipă de inspectori sanitari din cadrul Diecției de Sănătate Publică a Municipiului București. Verificările au fost urmarea unei postări a deputatului USR, Emanuel Ungureanu, care acuza că apa amestecată cu sânge provenit de la operații ar fi deversată în sistemul public de canalizare fără o prealabilă neutalizare.La finalul controlului, Ministerul Sănătății a reușit să transmită un comunicat de presă fără să lămurească situația.

Marile întrebări ale acestui caz rămân fără un răspuns clar. Redăm comunicatulMinisterului Sănătății:

” Ca urmare a controlului efectuat în data de 28.01.2020 de o echipă de inspectori sanitari din cadrul DSPMB, urmare a apariției pe rețelele de socializare/informare a unor aspecte referitoare la nerespectarea prevederilor legale în vigoare privind gestionarea deșeurilor provenite din activitatea medicală ”fluide biologice” și sânge”, au rezultat următoarele măsuri și sancțiuni:

Măsuri:

  1. Revizuirea procedurii de gestionare a deșeurilor periculoase care să respecte prevederile Ord.M.S.1226/2012 în care să fie cuprinse și fluidele biologice Termen – 10 zile responsabil serviciul SPIAAM;
  2. Revizuirea procedurii Cod IL – 6.4.1.13.1 ”instrucțiuni de lucru – curățarea și dezinfecția instrumentarului în blocul operator” și anularea instrucțiuni privind dezinfectarea secrețiilor din vasele de aspirație/beclere; Termen – imendiat responsabil serviciul SPIAAM;
  3. Instruirea personalului privind Ord. M.S.1226/2012 și Ord.M.S.1279/2012; Termen – 30 zile responsabil serviciul SPIAAMAdăugarea în fișele de post a atribuțiilor privind gestionarea deșeurilor provenite din activitatea medicală (fluide biologice), persoanelor cu atribuții în acest sens; Termen – 30 zile responsabil conducerea SUUB
  4. Efectuarea de determinări microbiologice ale apelor uzate lunar la laboratorul DSPMB; Termen permanent – responsabil șef serviciul tehnic;
  5. Intensificarea demersurilor privind realizarea stației de epurare și dezinfecție a apelor uzate; Termen permanent – conducerea unității sanitare.

Sancțiuni:

Pentru nerespectarea normelor în vigoare privind colectarea, tratarea și evacuarea apelor uzate provenite din unitățile sanitare – sancțiune contravențională conform HG 857.2011, modificată și completată, art.14, lit.c; cu amendă în valoare de 3.000 lei persoanei responsabile (șef serviciu tehnic);

Pentru nerespectarea prevederilor privind gestionarea deșeurilor periculoase – sancțiune contravențională conform HG 857/2011, modificată și completată, art.31 li.f cu amendă în valoare de 2.000 lei. persoanei responsabile (șef SPIAAM).

Categorii: Eveniment, Știri
Tags:
Ți-ar putea plăcea