Schiatul, un sport care a devenit popular printre români, în ultimii ani, implică o pregătire prealabilă care ar trebui să înceapă chiar înainte de instalarea sezonului rece. Articulațiile și musculatura pot fi întărite prin antrenamente organizate în cu 2-3 luni înainte de a merge pe pârtie.
Invitat la Medika TV, Tarek Nazer, medic specialist Ortopedie –Traumatologie, a explicat ce înseamnă pregătirea pentru un sport de iarnă : ”Dacă o persoană este sedentară primăvara, vara și, imediat cum a venit zăpada, vrea să urce pe schiuri, să facă un sport care implică mișcări bruște, categoric că riscul de accidentare este foarte mare. Trebuie să avem articulațiile pregătite ceea ce înseamnă să facem pregătire cu cel puțin 2 luni înainte. Musculatura nu crește peste noapte și nici după o săptămână de mers la sală. Foarte importantă este și încălzirea pe care o facem înainte de a schia. Sunt exerciții pe care le facem înainte de a ne pune schiurile.”
Antrenamentul dinaintea sezonului de schiat se face la o intensitate care este crescută progresiv, pe parcursul pregătirii care poate dura până la 10 ședințe. Pregătirea contribuie la obținerea unei mai bune mobilități și la întărirea articulațiilor, iar numărul de ședințe depinde de mai mulți factori, inclusiv de vârsta și greutatea celui care se antrenează.
Accidentele produse pe pârtie pot fi de la leziuni ușoare la fracturi. Cel mai des apar la genunchi. ”Cea mai afectată articulație, în cazul accidentelor produse pe pârtie, este articulația genunchiului . Acolo apare presiunea când facem mișcările de răsucire pentru a opri sau a schimba direcția, mișcările greșite sau șocul produs când se blochează schiul. La nivelul gleznei riscul e mai mic pentru că articulația e protejată de clăpari. …Cele mai frecvente sunt leziunile de menisc și cele de ligamente.În cazul leziunilor de ligamente, în funcție de tipul lor, recuperarea se face prin repaus, purtarea unei orteze și kinetoterapie, dar în cazul leziunilor de menisc mai complexe tratamentul va fi chirurgical.” a detaliat medicul Tarek Nazer.
Specialistul în ortopedie-traumatologie a mai arătat că o greșeală frecventă, care duce la agravarea unei probleme articulare, este amânarea unei consultații de specialitate: ”O abordare greșită este amânarea vizitei la specialist după o accidentare. De multe ori, pacienții ajung la UPU și, dacă nu au o fractură, li se pune un diagnostic de entorsă și merg acasă. Ei nu se prezintă apoi la o consultație la ortoped, chiar dacă sunt îndrumați. Când reiau activitatea fizică resimt durerea, de multe ori încearcă, din proprie inițiativă, un tratament cu antiinflamatoare și asta complică lucrurile. Cu un diagnostic corect și o intervenție imediată se poate evita o operație.”a adăugat medicul Tarek Nazer.