Ce spun specialiștii despre ultimele cifre ale pandemiei: “La 130-150 de cazuri pe zi nu mai avem o transmitere comunitară”

Evoluția tot mai bună, de la o zi la alta, a cifrelor pandemiei în țara noastră, nu arată doar că al treilea val e încheiat, ci și că s-a ajuns la un nivel la care virusul nu se mai răspândește în comunitate decât sporadic.

Totuși, amenințarea noilor tulpini este reală, spune prof. univ. dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României în Organizația Mondială a Sănătății, care avertizează că în continuare este nevoie de accelerarea campaniei de vaccinare.

La 130-150 de cazuri pe zi noi nu mai ne aflăm în situaţia unei transmiteri comunitare a infecţiei în România. Şi dacă cifrele astea sunt subevaluate de trei ori, 500 de infecţii zilnice la nivel naţional nu înseamnă o transmitere comunitară, e o transmitere sporadică. Ce trebuie să înţelegem este următorul lucru: în România au circulat mai puţin variantele mutante, cu excepţia variantei din Marea Britanie. Dacă însă încet-încet încep să apară cazuri aşa, foarte lent, la început, o variantă cu o transmisibilitate mai mare –  de exemplu cu varianta indiană care are circa 40% transmisibilitatea mai rapidă decât varianta clasică – atunci putem să vedem la un moment dat că transmiterea comunitară reapare. Sigur, nu trebuie să devenim paranoici, dar asta nu înseamnă să nu fim responsabili să continuăm să pledăm pentru vaccinare, pe de o parte, să o facem din timp, pe de altă parte, pentru că mediul rural în continuare nu se vaccinează, asta este realitatea”, a declarat Alexandru Rafila la Digi 24. 

Acesta a vorbit și despre faptul că autoritățile trebuie să facă tot posibilul pentru ca mesajele pro-vaccinare să ajungă la oameni înainte ca țara noastră să se confrunte cu o nouă creștere a numărului de cazuri.

 „Dacă în toamnă vor exista semne de reluare a transmiterii comunitare şi de creştere a numărului de cazuri, atunci cu siguranţă, dacă terenul este pregătit, va exista şi un aflux mai mare (de persoane la centrele de vaccinare – N.R.), poate în a doua jumătate a verii sau la începutul toamnei. Peste vară acum sunt concedii şi cred că aceia care doresc să călătorească s-au vaccinat sau se vor mai vaccina în perioada următoare, restul populaţiei, care este sedentară, o va face în momentul în care vor exista semne că această pandemie ar putea să reizbucnească în ţara noastră”, a mai spus prof. Rafila. .

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes