Tulpina Delta este cea mai rapidă, mai puternică și mai contagioasă dintre toate variantele coronavirusului și va ataca persoanele cele mai vulnerabile, în special în zonele cu rate scăzute de vaccinare, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii, potrivit CNBC.
Soluția pentru a preveni îmbolnăvirea persoanelor vulnerabile, care în final ar putea muri, ar fi ca țările care au vaccinuri să doneze celor care stau prost în ceea ce privește achiziția de ser anti-COVID și au, implicit, o rată extreme de scăzută de vaccinare, a precizat dr. Mike Ryan, director general al programului de urgenţe al OMS, într-o conferinţă de presă.
Problema semnalată de OMS care e cu adevărat îngrijorătoare e că Delta devine varianta dominantă la nivel mondial.
Potrivit studiilor, varianta Delta este cu aproximativ 60% mai contagioasă decât varianta Alfa (britanică), care la rândul ei era mai contagioasă decât tulpina inițială.
Potrivit OMS, tulpina Delta s-a răspândit în 92 de ţări, cu tendința de a deveni tulpina dominantă.
”Această variantă specială Delta este mai rapidă, este mai puternică, îi va ataca pe cei mai vulnerabili mai eficient decât variantele anterioare şi, prin urmare, dacă există oameni rămaşi nevaccinaţi, aceştia vor fi supuşi unui risc suplimentar”, a mai spus Ryan.