Ce se va întâmpla în Europa? Anunțul Comisiei Europene despre vaccinul anti-covid

Toate țările care sunt membre ale Uniunii Europene vor primi în același timp vaccin anti-covid, în momentul în care acesta va apărea pe piață, a anunțat Comisia Europeană.

Până acum au fost încheiate trei contracte cu trei mari producători care au în teste avansate vaccinurile împotriva noului coronavirus, și care însumează 800 de milioane de doze. De asemenea, se poartă negocieri cu alte trei mari companii pentru încheierea unor contracte similare.

Din moment ce vor fi disponibile și autorizate la nivelul UE, toate țările membre vor avea acces la vaccinurile împotriva COVID-19 în același timp”, a anunțat Comisia Europeană.

Prioritate la vaccinare vor avea, în prima etapă, categoriile de persoane expuse: angajații din unitățile de asistență medicală și din unitățile de îngrijire pe termen lung, persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, persoanele la risc din cauza problemelor de sănătate (obezitate, hipertensiune, astm, condiții cardiace, femei însărcinate), angajații din servicii esențiale (cadre didactice, persoane care au grijă de copii, muncitori din agricultură și sectoare alimentare, angajații în transporturi, polițiști). Categoriile de persoane ce vor avea prioritate la vaccinare reprezintă doar o recomandare, fiecare țară fiind liberă să decidă grupurile ce vor fi imunizate mai întâi.

Categorii: Externe, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea