Sănătatea în România Știri

Ce se poate întâmpla după redeschiderea școlilor. Raed Arafat: “E posibil să apară o creștere a numărului de cazuri”

Evoluția pandemică a fost favorabilă, în ultima perioadă, în țara noastră. Au existat fluctuații, dar, în general, situația epidemiologică e considerată mulțumitoare de autorități, iar acesta a fost principalul motiv care a stat la baza decizie ca de azi, odată cu începerea celui de-al doilea semestru de școală, elevii să revină în bănci, acolo unde incidența cazurilor este scăzută și nu sunt probleme.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, nu exclude însă ca odată cu începerea școlii să se înregistreze din nou o creștere a numărului de cazuri. Arafat a declarat, la Antena 3, că e posibilă o creștere.

 „Acest lucru nu poate nimeni să îl nege şi să apară o creştere. Acum dacă această creştere este controlabilă sau nu, o să vedem. Controlabilă înseamnă că este în parametrii în care impactul pe sectorul sanitar să nu fie unul care să îl blocheze. Să nu se blocheze ATI şi secţiile care sunt destinate cu oxigen, pentru că totul, dacă vedeţi toate ţările care iau măsuri, iau în calcul impactul pe sistemul sanitar, ca să facă faţă sistemul sanitar. La noi am ajuns la un vârf în noiembrie. Am văzut acolo că s-a lucrat în mai multe fronturi, secţiile ATI, secţiile în care am suplimentat concentratoare de oxigen şi unităţile de primiri urgenţe au creat zone roşii, adică au tratat pacienţi până este găsit loc. Azi a fost o uşoară creştere, ieri a fost o uşoară scădere, dar nu e o creştere de sute, mii, să spui că e o creştere majoră. Nimeni să nu interpreteze că stăm foarte bine şi gata. Trebuie să respectăm mai departe măsurile, mergem în paralel cu vaccinarea. Dozele vor creşte, numărul lor va creşte, dacă acum suntem între ţările care au vaccinat un procent semnificativ. Suntem peste 2%, stăm bine. În general cu Europa stăm bine, suntem în primele ţări”, a declarat Raed Arafat.

Acesta a explicat că situația de la nivelul întregii țări este monitorizată în permanență, iar România are, pentru moment, indicatori favorabili, care indică o stagnare epidemiologică.

Monitorizăm zilnic toate datele care vin să vedem dacă creşte, scade. Vedem să zicem indicatorii fideli care sunt terapie intensivă, internările, externările, toate acestea. Suntem la baza unei situaţii, la acest moment suntem deja pe platou, nu mai scade, deci suntem pe un platou acum şi la terapie intensivă – creşte, scade, dar suntem pe un platou general. La ATI sunte în fază în care este plus 10, mai scade un pic, mai creşte din nou, dar clar mai bine decât în noiembrie. Asta nu garantează că la orice moment să înceapă din nou”, a mai spus șeful DSU.